Actualizează-ți setările pentru cookie-uri pentru a folosi această opțiune.
Dă clic pe butonul 'Toate sunt permise' sau doar activează 'Cookie-uri de publicitate'
Continuând, îți dai acceptul pentru Politica de confidențialitate Avaaz, care explică modurile în care informațiile tale pot fi folosite și cum sunt protejate.
Am înțeles

De ce să donezi la Avaaz?


1. Ceea ce facem funcționează

Cu peste 65 de milioane de membri în toate țările lumii, capabili să se mobilizeze fără preambul pentru nevoi și oportunități urgente, Avaaz funcționează. Împreună am ajutat la salvarea de vieți în Siria, Yemen, Haiti, Nepal și Birmania, am determinat anularea de politici guvernamentale din Brazilia în Japonia, am câștigat victorii în tratate internaționale, de la un acord istoric privind schimbările climatice până la protejarea internetului și conservarea oceanelor, și am mobilizat milioane de dolari în ajutoare umanitare pentru comunitățile marginalizate pe măsură ce Covid-19 a scos la lumină cele mai grave inegalități socio-economice globale.

Fostul prim-ministru britanic, Gordon Brown, spune despre Avaaz „Ați dus mai departe idealismul lumii ... nu vă subestimați impactul asupra liderilor", în timp ce The Economist scrie despre Avaaz că este „pregătit să să facă un apel asurzitor de trezire la realitate a liderilor mondiali” iar Al Gore declară că „Avaaz inspiră și a făcut deja diferența”. Și, din 2006, de când existăm, abia am zgâriat vârful de iceberg al posibilităților noastre.

2. E o investiție cu beneficii sociale permanente

În afară de faptul că susțin unele dintre cele mai promițătoare inițiative pentru îmbunătățirea lumii noastre, donațiile către Avaaz finanțează campanii cu impact ridicat, care recrutează și mai mulți oameni. Mai mulți oameni înseamnă mai multe donații și mai mult impact. Așadar, nu numai că obții o schimbare punctuală cu darul pe care-l faci, ci și ajuți la dezvoltarea unei comunități cu membri noi, care vor multiplica donația de mai multe ori și vor fi o sursă permanentă și în continuă creștere pentru schimbare. Este o valoare filantropică extraordinară să ai un astfel de impact dublu și permanent.

3. Ne implicăm acolo unde sunt cele mai mari nevoi și oportunități

Majoritatea organizațiilor se concentrează pe o singură problemă pe o perioadă lungă de timp. Acest lucru este foarte important, dar asta poate însemna că, atunci când apar nevoi disperate sau oportunități uimitoare de schimbare socială, ele pot fi ignorate, deoarece fiecare lucrează la propria problemă. Campaniile Avaaz vizează cele mai urgente nevoi și oportunități, acționând exact în momentele în care este cea mai mare nevoie de atenția cetățenilor. Lucrăm continuu cu parteneri de cea mai bună calitate în domeniile în care facem campanie. Donatorii Avaaz știu că darul lor nu va fi pus niciodată în luptă pentru o problemă depășită, ci este alocat întotdeauna spre ameliorarea celor mai presante probleme ale lumii.

4. Suntem auditați în mod regulat și responsabili din punct de vedere fiscal

Există multă frică, în general, în ceea ce privește utilizarea abuzivă a donațiilor. Cea mai mare parte a fricii este deplasată, majoritatea organizațiilor sunt pline de oameni buni care încearcă să facă lucruri bune. Cu Avaaz ai siguranță, parțial și pentru că suntem obligați prin lege să fim auditați la fiecare 12 luni. Acest audit verifică atent fiecare aspect al contabilității și practicilor noastre financiare. Am fost auditați anual de când a apărut Avaaz în 2006, iar auditorii independenți ne-au dat întotdeauna notă de trecere cu brio. (Pentru mai multe detalii despre sănătatea financiară a Avaaz, dă clic aici. )

5. Suntem 100% independenți

Avaaz nu ia absolut niciun ban de la guverne sau corporații. Acest lucru este extrem de important pentru a ne asigura că vocea ne este stabilită exclusiv de valorile membrilor noștri și nu de un fondator sau un obiectiv ascuns. Deși inițial am primit burse de la organizații partenere și caritabile, 100% din bugetul Avaaz provine acum din mici donații online. Acest lucru înseamnă că singurul plan pe care trebuie să-l urmăm este cel definit de agenda oamenilor.

6. Avem o echipă de talie mondială care face o muncă remarcabilă

Campaniile, munca de advocacy și schimbările sociale sunt extrem de serioase și solicitante. Cu cât echipa este mai competentă, cu atât mai mare este impactul donațiilor noastre. Avaaz atrage unii dintre cei mai buni militanți și oameni de advocacy din lume.

7.  Transferăm banii mai departe atunci când are sens și sprijinim cele mai bune eforturi

Avaaz a donat zeci de milioane de dolari altor organizații, deoarece le-am văzut mai bine plasate decât noi pentru a avea impact asupra unor anumite probleme. Numai în 2020, am acordat aproape 10 milioane de dolari unor cauze urgente din întreaga lume, transformând viața oamenilor de pretutindeni. Când a lovit coronavirusul, Avaaz a pornit motoarele la maximum, sprijinind grupuri indigene din Amazon și populația Maasai din Kenya și acoperind costul a milioane de mese și mii de truse și echipamente medicale pentru comunitățile vulnerabile care se întind din Pakistan în Bolivia și până în Republica Democrată Congo. Când Europa a întors spatele refugiaților care își riscau viața pe mare, am donat să alimentăm bărcile celor câteva misiuni de salvare care operează în Marea Mediterană.

Am strâns fonduri pentru a ajuta la recuperarea pădurilor și salvarea urșilor koala, a cangurilor și a altor animale sălbatice rănite după incendiile din pădurile Australiei; am sprijinit grupurile de pădurari din Africa pentru a combate creșterea braconajului ... și multe altele! Și modul în care susținem organizațiile este important. Majoritatea fundațiilor au procese și constrângeri nesfârșite care le fac lente, birocratice și averse la risc în susținerea activității de advocacy. Avaaz găsește cei mai buni oameni și organizații care lucrează cel mai eficient, de multe ori cu un buget redus, și nu îi gestionează; îi ajutăm să se dezvolte pentru a-și satisface nevoile și a face ceea ce ei știu cel mai bine.

8. Suntem politici (și acest lucru contează cu adevărat)

Cele mai multe organizații caritabile oferă deductibilitate fiscală pentru donații. Asta înseamnă că, într-un fel, sunt parțial finanțate de contribuabili, iar guvernele folosesc acest lucru pentru a stabili un set de reguli foarte stufos cu privire la ceea ce pot și nu pot face. Principalul aspect e că restricționează ceea ce organizațiile pot spune pentru a critica, susține sau a se opune unui politician. Donațiile către Avaaz nu sunt deductibile din impozite, astfel că avem 100% libertatea să spunem și să facem tot ceea ce e nevoie pentru ca liderii să asculte oamenii. Deoarece atât de multe probleme importante sunt câștigate și pierdute în domeniul politic, acest lucru ne face mult mai eficienți decât grupurile de advocacy care se feresc să se manifeste politic.

9.  Nu avem birocrație

Avaaz este o rețea imensă de cetățeni, dar organizația noastră este mică, doar câteva zeci de activiști cu normă întreagă, plus suport operațional și tehnologic. Majoritatea ONG-urilor globale mari au sute sau chiar mii de angajați. La noi contează eficiența și ne concentrăm pe impact și obținerea de rezultate.

10. Responsabilitatea democratică este înrădăcinată în modelul nostru

Modelul de campanii Avaaz este alimentat de oameni. Prioritățile noastre sunt stabilite anual și săptămânal prin sondaje de opinie trimise membrilor noștri și fiecare campanie pe care o derulăm este mai întâi testată cu membrii. Indiferent cât de mult am lucra la dezvoltarea unei campanii, dacă nu reușește să primească undă verde de la membri, nu o desfășurăm. Deci, zi de zi, modul în care cheltuim donațiile pe care le primim este determinat direct de membri.

Dă clic aici pentru a accesa pagina Avaaz cu cheltuieli și informații financiare